Elevii a doua colegii bacauani si-au unit fortele pentru a incerca sa ofere un Craciun mai luminos catorva sute de copii orfani aflati in centrele de plasament.
Un grup de elevi din Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu” și-au propus un parteneriat cu Colegiul Ferdinand I, cu scopul unei coleborări cu cât mai multe beneficii pentru ambele părți.
“În colegiile noastre, acțiunile caritabile nu constituie o noutate sau un fenomen izolat. În fiecare an, elevii si profesorii au fost receptivi la apelurile diverselor asociații umanitare care ne-au solicitat ajutorul” – spun organizatorii.
“Anul acesta ne-am propus să dăm o altă amploare acestui fenomen, colaborând si sincronizându-ne acțiunile, proiectându-le, organizându-le și mediatizându-le, astfel încat să angrenăm un număr cât mai mare de persoane.
Am plecat de la premiza că vom putea organiza o activitate utilă, dar și placută, încurajând și constituirea unui eveniment caritabil de amploare, cu momente susținute și prezentate de elevii celor două colegii. Donațiile vot fi direcționate spre copiii defavorizați (orfani, fără mijloace materiale) pentru a le face mai frumoase sărbătorile de iarnă”.
Obiective
- Promovarea dialogului și a comunicării între elevii celor două unități de învătământ
- Inițierea unei relații de colaborare între cele două colegii
- Conștientizarea beneficiilor unei cooperări
- Sensibilizarea față de problemele societății
- Donații pentru copii orfani din centrele de plasament
- Dezvoltarea abilităților de muncă în echipă
Elevii a doua colegii bacauani si-au unit fortele pentru a incerca sa ofere un Craciun mai luminos catorva sute de copii orfani aflati in centrele de plasament.
Un grup de elevi din Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu” și-au propus un parteneriat cu Colegiul Ferdinand I, cu sco