Deşi suntem deja în luna decembrie, primele ninsori par să îi fi prins nepregătiţi pe şoferi. Un tir încărcat cu marfă s-a răsturnat într-un sens giratoriu din Botoşani, după ce derapat pe carosabil. Deşi suntem deja în luna decembrie, primele ninsori par să îi fi prins nepregătiţi pe şoferi. Un tir încărcat cu marfă s-a răsturnat într-un sens giratoriu din Botoşani, după ce derapat pe carosabil.
Accidentul a avut loc aseară, la puţin timp după ce a început să ningă, chiar la marginea oraşului Botoşani, la ieşirea spre Suceava. Maşina venea dinspre Cătămărăşti Deal, unde a fost încărcată cu carcase de vită de la un abator din zonă şi se îndrepta spre Ploieşti.
Ştefan C., de 36 de ani, şoferul camionului, susţine că în sensul giratoriu vehiculul s-a dezechilibrat şi s-a răsturnat pe partea dreaptă, chiar în intersecţie. "Nu aveam viteză. Totul s-a întâmplat dintr-o dată şi nu am mai putut să redresez maşina", ne-a spus conducătorul auto.
La faţa locului au ajuns imediat şi poliţiştii, dar şi salvatorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, de a căror intervenţie nu a fost însă nevoie, pentru că şoferul a ieşit singur din maşină. Pentru ca TIR-ul să poată fi pus pe roţi a fost nevoie de o macara.