Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eduard Dumitraşcu vrea să apere copiii nevoiaşi

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Sclavia este un fenomen social despre care obişnuim să credem că a apus demult. Oficial, sclavia este interzisă în toate ţările, dar rapoartele Naţiunilor Unite şi ale organizaţiilor de apărare a drepturilor omului susţin că 27 milioane de oameni de pe glob se află în această situaţie.

România se află în topul negativ şi din acest punct de vedere. Alături de Bulgaria, ţara noastră se numără printre „sursele principale” ale traficului de persoane, potrivit unei liste întocmite de Naţiunile Unite. Candidatul Partidului Poporului-Dan Diaconescu în Colegiul 6 – Camera Deputaţilor, Eduard Dumitraşcu, susţine asprirea legislaţiei privind eradicarea sclaviei moderne, cum ar fi exploatarea minorilor în zonele rurale, acolo unde sunt puşi să muncească şi 17 ore pe zi în condiţii inumane. Din ce în ce mai multe organizaţii umanitare sau de apărare a drepturilor omului denunţă sclavia modernă, o „boală” de pe urma careia unii suferă, iar alţii fac averi.

Potrivit unor estimări recente ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, numărul victimelor muncii forţate, inclusiv ale exploatării sexuale, se ridică la 20,9 milioane la nivel mondial, din care 5,5 milioane sunt copii. Conform Europol, copiii forţaţi să participe la activităţi infracţionale, precum cerşitul organizat şi furtul organizat din spaţii comerciale, sunt vânduţi ca „mărfuri” la „preţul” de 20.000 euro.

Concluziile unui alt raport, realizat de această dată de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, arată că autorităţile române nu se implică suficient în soluţionarea acestei probleme pentru că, al treilea an la rând, nu au acordat niciun fel de finanţare organizaţiilor neguvernamentale care luptă împotriva traficului de persoane. Documentul arată că românii sunt forţaţi să muncească în agricultură, serviciile hoteliere, industria prelucrătoare, dar şi la furat. Candidatul Partidul

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 10 minute
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 34 minute
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 24 minute
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum o ora
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 12 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 7 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 11 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Echipa Europei a câştigat Laver Cup

News.ro acum 7 ore
Echipa Europei a câştigat Laver Cup Berlin 2024, după ce Carlos Alcaraz l-a învins pe Taylor Fritz cu 6-2, 7-5, duminică, aducând victoria cu 13-11 la general pe Uber Arena. Este al cincilea titlu Laver Cup pentru Echipa Europei, oferind un moment d

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°