Şlagărul „Aş da zile de la mine” devine ofertă electorală în această campanie. Cel puţin aşa se poate deduce din calendarul pe 2013, pe care şi l-a făcut candidatul PP-DD Eduard Dumitraşcu din Buzău.
În viziunea candidatului la Camera Deputaţilor, în 2013 toate lunile vor avea 31 de zile, chiar şi februarie. În plus, fiecare lună va începe marţi şi se va termina joi.
În acest fel, Dumitraşcu se arată foarte generos cu timpul, oferindu-le celor din colegiul său un an de 372 de zile, adică o săptămână în plus faţă de muritorii de rând.
Fiind vorba despre o promisiune electorală, nu se ştie cu exactitate dacă este vorba despre o săptămână normală sau despre una de week-enduri. Întrucât se spune că timpul înseamnă bani, vorba englezului, ar merita probabil ca autorităţile să investigheze dacă valoarea celor şapte zile oferite de Dumitraşcu depăşeşte limita legală de 10 lei în care trebuie să se încadreze.
Altminteri, candidatul, care este şi preşedintele PPDD Buzău, vrea să-şi convingă alegătorii să-l voteze trecând printre realizările sale „stoparea privatizării cu dedicaţie a Oltchim”, bifată probabil ca un efort colectiv al întregului partid.