Ianis Zicu s-a prezentat marţi dimineaţă la DIICOT, fotbalistul fiind chemat de procurori, ca martor, în dosarul prostituatelor de lux coordonate de Andreea Marta. Nu este prima dată când a fost citat, însă, până acum, el nu s-a prezentat.
Fotbalistul Ianis Zicu a sosit, marţi dimineaţă, la DIICOT pentru a fi audiat ca martor în dosarul privind reţeaua de prostituţie coordonată de Andreea Marta, soţia fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar. Fostul mijlocaş dinamovist Ianis Zicu a ajuns la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în jurul orei 8.30, el refuzând să facă declaraţii.
În acelaşi dosar au fost audiaţi recent deputaţii PNL Ionel Palăr şi Titi Holban, precum şi fotbalistul Gabriel Torje. Titi Holban declara că a fost audiat aproape 15 minute în dosarul privind reţeaua de prostituţie, timp în care procurorii DIICOT i-au arătat mai multe liste cu nume, fără să recunoască vreunul, precizând că nu crede că va avea de suferit de pe urma scandalului întrucât nu apare ca învinuit.
Surse judicare declarau, în 27 noiembrie, agenţiei Mediafax, că în acest dosar mai sunt de consemnat declaraţiile ultimilor martori, cazul fiind în fază de finalizare, iar până la sfârşitul anului anchetatorii vor să-l trimisă instanţei, care se va pronunţa asupra vinovăţiei acuzaţilor.
Andreea Marta a fost pusă sub acuzare în acest caz de prostituţie în urma plângerilor unor femei care lucrau pentru ea, acestea fiind nemulţumite de sumele primite după prestarea servicilor sexuale.
Potrivit anchetatorilor, de serviciile tinerelor coordonate de Andreea Marta ar fi beneficiat politicieni, fotbalişti şi oameni de afaceri.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Ianis Zicu s-a prezentat marţi dimineaţă la DIICOT, fotbalistul fiind chemat de procurori, ca martor, în dosarul prostituatelor de lux coordon