Un primar arădean şi-a declarat comuna "liberă de PDL" şi a afişat acest mesaj pe un banner la intrarea în localitate, edilul afirmând că PDL nu mai are organizaţie şi membri în zonă, în timp ce reprezentanţii ARD îl acuză de abuz şi încălcarea dreptului la exprimare, pregătind o plângere la BEJ.
Primarul comunei Seleuş, Cistian Branc (PNL), a instalat un banner la intrarea în localitate, pe care scrie "Seleuş - prima comună liberă de PDL (ARD)", gestul nemulţumindu-i pe liderii ARD Arad. "Acest mesaj este în acord cu realitatea pentru că PDL nu mai are organizaţie în comuna noastră. La alegerile locale au avut cinci candidaţi pentru Consiliul Local, şi aceia provenind din două familii", a spus edilul-şef, potrivit Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al ARD Arad, Gheorghe Falcă (PDL), a declarat că "există democrat-liberali la Seleuş, iar primarul încalcă dreptul la libera exprimare". "Aşa au început extremismele în istorie. Primarul comite un abuz imens prin excluderea unei formaţiuni politice legal constituite. Cred că este o mentalitate specifică comunismului şi chiar nazismului. Să nu ne mai întrebăm de ce Uniunea Europeană are îndoieli faţă de democraţia din România, când văd astfel de gesturi aprobate de liderii naţionali ai USL", a declarat Falcă.
Reprezentanţii ARD Arad au declarat că pregătesc o sesizare către Biroul Electoral Judeţean, pentru a cere demontarea banner-ului.
Primarul din Seleuş a afirmat că, în conformitate cu dreptul la libera exprimare, este gata să autorizeze amplasarea unui banner al ARD, în care formaţiunea să trasmită mesajul "Existăm, suntem aici!".
Edilul a spus că la alegerile locale a câştigat 95 la sută din voturi, iar PDL nu a obţinut niciun mandat în Consiliul Local.