Târgu-Jiul a fost ieri gazda unui proiect, care se doreşte unic pe piaţa socială, un proiect care presupune „formarea de formatori”, care mai departe, să intervină cât mai bine pentru integrarea gorjenilor pe piaţa muncii. Conceptul se bazează pe tehnicile viitorului, de unde şi denumirea proiectului „E-learning pentru partenerii sociali”. La cursul de ieri s-au prezentat peste 30 de persoane, din diferite domenii de activitate. De menţionat este faptul că proiectul are o durată de şapte luni, fiind finanţat din fonduri europene.
Atunci când spunem integrare pe piaţa muncii, trebuie să spunem profesionişti, oameni care ne pot ghida spre a ajunge acolo unde ne dorim. Aceasta este şi dorinţa organizatorilor cursului „E-learning pentru partenerii sociali”, un curs care a ajuns ieri în Târgu-Jiu şi la care au luat parte peste 30 de persoane, din toate domeniile de activitate. După cum a declarat şi Lucian Vâşcoţel, coordonator proiect, este un curs de formator, un curs care îşi propune construcţia în timp a unei şcoli de formare în România, aşa cum dealtfel se întâmplă în afară. „Este un curs de formator, este un curs care se desfăşoară pe o perioadă de şapte luni de zile, atât în sală, cât şi pe platformă. Se va finaliza cu două ocupaţii, pe post de formator şi dezvoltator e-learning. Proiectul presupune a construi o şcoală de formare în România, o şcoală care presupune o platformă elearning, o reţea de formatori şi o reţea de parteneriate, care doresc să aibă o intervenţie cât mai bună pentru integrarea pe piaţa muncii. Aici la acest curs au venit 30 de participanţi şi sunt în cea mai mare parte din Gorj, din Argeş, din Severin şi din Petroşani. Prin cursurile pe care le-am făcut am strâns formatori din toată ţara. Avem din foarte multe domenii, pentru că dacă vrem să avem o intervenţie pe piaţa muncii, în afară de faptul că o să fie foarte buni formatori pe