4.500 de gorjeni trebuie să se pună în legalitate cu actele de identitate, pentru a putea vota duminică. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj, gorjenii mai au la dispoziţie câteva zile, pentru a-şi depune actele necesare. Pentru a sprijini obţinerea buletinelor în timp util, se va lucra cu publicul atât pe 8, cât şi pe 9 decembrie.
Legea este clară când vine vorba de vot, dar nu toţi gorjenii şi-l vor putea exercita dacă nu au actul de identitate valabil. În jur de 4.000 de persoane care au împlinit 18 ani sunt aşteptate ca în aceste zile să se pună în legalitate. Cât priveşte pe cei care nu îşi reînnoiesc actele de identitate în termenul prevăzut de lege, există riscuri şi sancţiuni. Conducerea Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Gorj a subliniat că documentele necesare pentru reînnoirea actelor de identitate sunt relativ puţine prezentarea certificatelor de stare civilă, certificat de naştere, de căsătorie sau hotărârea de divorţ, irevocabilă, actul de spaţiu şi suma de 11 lei, care reprezintă taxa de timbru. Cât despre programul de lucru, nici aici nu există motive de îngrijorare. „Cu siguranţă au timp, pentru că din cauza volumului mare de lucru, am suplimentat programul la toate cele 11 servicii locale, zilnic de la 8.00-18.00”, a declarat Doinel Popescu, director Direcţiei de Evidenţa a Persoanelor Gorj. Noutatea pentru gorjeni este că îşi pot reînnoi buletinele expirate şi în acest week-end, când programul de lucru va fi prelungit la toate serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor din judeţ. „Vom lucra şi pe 8 decembrie, între orele 8.00-16.00 şi pe 9 decembrie, între 8.00 şi 21.00, când programul va coincide cu cel al secţiilor de votare. Volumul de muncă este estimat să crească cu 50%, mai spun reprezentanţii instituţiei. Legea spune însă că înainte cu 15 zile de expirarea buletinelor, cetăţeanul este obligat să intre