Completul de cinci judecatori al Curtii Supreme a restituit, marti, pentru a doua oara, dosarul europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) pentru refacerea urmaririi penale, pe motiv ca in cursul anchetei nu i s-ar fi asigurat dreptul la aparare, informeaza Mediafax.
Magistratii ICCJ au respins astfel recursul facut de procurorii bucuresteni, in care solicitau continuarea judecarii lui Corneliu Vadim Tudor in dosarul in care este acuzat de ultraj si nerespectarea unei hatarari judecatoresti privind evacuarea PRM din sediul din strada Emile Zola.
Un complet de trei judecatori ai ICCJ a admis recent o exceptie a apararii lui Vadim prin care arata ca acesta a fost lipsit de aparare pe parcursul urmaririi penale dupa ce avocata lui Vadim a argumentat ca toate actele indeplinite in dosar, care ulterior au devenit probe, au fost efectuate in faza actelor premergatoare. Avocata a aratat ca desi la acel moment a solicitat in mod expres procurorilor sa i se asigure prezenta la efectuarea oricaror acte de urmarire, acest lucru nu s-a intamplat, conditii in care nu a fost efectuata o urmarire penala in raport cu toate normele legale in vigoare.
Procurorii au contestat decizia la Completul de cinci judecatori care a decis definitiv marti restituirea dosarului la PICCJ.
In octombrie 2011, ICCJ a mai restituit o data dosarul lui Corneliu Vadim Tudor la Parchetul instantei supreme, dupa ce magistratii au constatat ca trebuie refacut rechizitoriul. Dosarul a revenit la instanta in luna martie.
Mediafax aminteste ca in 10 mai 2012, Parlamentul European a respins cererea eurodeputatului Corneliu Vadim Tudor de aparare a imunitatii sale, facuta de liderul PRM in contextul procesului in care este judecat in cazul evacuarii sediului partidului, in ianuarie 2011. Potri