Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: ŞTIU la cine s-a gândit Băsescu ca PREMIER

Publicat in Romania Libera, marți 4 decembrie 2012 ·

Liderul USL, premierul Ponta a afirmat că ştie la cine s-a gândit preşedintele Băsescu pentru a prelua conducerea Guvernului, dar a precizat că nici Ioan Rus, Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu şi nici George Maior, actual director SRI şi fost senator PSD, nu vor accepta o astfel de propunere, potrivit Mediafax.

În cazul lui George Maior, premierul Ponta şi-a argumentat afirmaţia că acesta ar refuza să preia postul de prim-ministru prin faptul că este "de 100 ori mai deştept ca MRU".

Citeşte declaraţiile lui Traian Băsescu aici:LIVE TEXT. Băsescu, ATAC la USL: Eu nici nu am pus pe nimeni să fure voturi şi nici nu sunt suspectat de fraudă la referedum. Cei care au fost prinşi cu liste false sunt cei de la USL

Ponta a mai susţinut, la Realitatea TV, că USL se află pe un trend ascendent în ceea ce priveşte opţiunea electoratului, pe fondul ieşirilor publice ale preşedintelui Traian Băsescu care provoacă reacţia celor care se simt "umiliţi" de şeful statului, şi a precizat din nou că USL îl va propune pe el, ca unic candidat, pentru postul de prim-ministru.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că modalitatea în care va face consultările de la Palatul Cotroceni de după alegerile din 9 decembrie rezultă din art.103 al Constituţiei şi Legea partidelor 14/2003, adăugând că nu se va întâmpla varianta în care USL va veni şi va spune un nume.

Băsescu a arătat şi că va organiza în curând o nouă conferinţă cu presă dedicată special modalităţii de organizare a consultărilor politice de după alegeri.

"Cele ce veţi citi în Legea 14/2003 se pun lângă articolul 103 şi se află cum se desfăşoară legal consultările. Pentru că am convingerea că nu sunteţi foarte la curent cu legea 14/2003, vă promit o conferinţă de presă în care să fim în cunoştinţă de cauză şi unii şi alţii, să analizăm efectele nocive ale propagandei USL

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°