Se ascut furcile, se strâng fluierele, se bat sapele, se pregăteşte lumea pentru răzbelul de după alegerile parlamentare. Partidele parcă au înnebunit, cu o săptămână înainte de data alegerilor cărţile par jucate, iar cei doi copreşedinţi ai alianţei USL împart posturile de miniştri dintr-un cabinet pe care Băsescu s-a jurat că-l va văduvi de prezenţa premierului Ponta.

Toată lumea se străduieşte să creeze scenarii cât mai fanteziste, care în majoritatea lor se bazează pe presupusul refuz de a-l numi pe Ponta premier. În acest scenariu, USL ar declanşa procedura de suspendare a preşedintelui pe motiv că acesta încalcă grav constituţia, care în interpretarea lor ar spune că preşedintele numeşte un premier din partea partidului care a obţinut majoritatea parlamentară. Scenariul este şubred tocmai pentru că, dacă ar fi să luăm de bune sondajele de opinie, nici un partid politic nu va obţine majoritatea în Parlament şi în cel mai probabil caz majoritatea va fi obţinută de alianţa USL. Legea 14/2003, legea partidelor politice, face distincţie între partid politic, alianţă şi coaliţie. Se pare că doar alianţa USL nu face distincţia cuvenită, pentru că altfel nu se explică de ce încrâncenarea legată de candidatul Ponta. Preşedintele Băsescu poate desemna premier un candidat din partidul care a obţinut majoritatea absolută (ceea ce înseamnă cel puţin jumătate plus unul din numărul de voturi) şi nu majoritatea relativă (adică numărul cel mai mare de voturi obţinute în comparaţie cu alte partide) aşa cum vor cei de USL. Art.103, alin (1), din Constituţie spune: ” Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament“.

Textul din Constituţie este destul de clar. Dacă legiuitorul ar fi d