România a solicitat în cadrul ECOFIN ca viitoarea uniune bancară să ofere condiţii egale statelor UE, indiferent dacă sunt sau nu în zona euro, astfel încât cooperarea să continue şi în caz de dezacord între poziţia unui stat care nu a adoptat euro şi o decizie a Consiliului Guvernatorilor BCE, scrie Mediafax.
"Secretarul de Stat Claudiu Doltu a prezentat poziţia României, făcând referire la trei aspecte care rămân în discuţie. Primul se referă la egalitatea dintre ţările din zona euro şi cele din afara acesteia. Preşedinţia şi Comisia Europeană au acordat permanent atenţie acestui aspect şi au formulat soluţii acoperitoare, însă, unele ţări solicită mai multe clarificări. În situaţia în care va apărea un dezacord al unui stat membru din afara zonei euro faţă de o decizie a Consiliului Guvernatorilor (în cazul mecanismului decizional al Consiliului de Supraveghere al BCE), România consideră că acest lucru nu ar trebui să conducă, în mod automat, la terminarea cooperării în cadrul mecanismului de supraveghere unică", se arată într-un comunicat al Ministerul Finanţelor Publice.
Doltu a participat marţi la reuniunea Consiliului ECOFIN, desfăşurată la Bruxelles, unde pe agenda discuţiilor s-a aflat şi mecanismului unic de supraveghere bancară
Un al doilea aspect abordat de România a fost delimitarea clară a atribuţiilor de politică monetară a Băncii Centrale Europene de atribuţiile care ţin de politica de supraveghere bancară.
Reprezentantul României a arătat, pe de o parte, că independenţa băncii centrale şi, implicit, a politicii monetare pot fi considerate subiecte în afara deciziei politice a guvernelor şi, pe de alta parte, că politica de supraveghere bancară nu poate fi separată de responsabilitatea şi răspunderea democratică a guvernelor.
"De aceea, România consideră firesc ca pentru decizia finală să se găsească o soluţie care să fix