Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi Dupa ce au asteptat mai bine de doua luni, studentii bursieri de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) isi primesc, in sfarsit, banii. "Plata în numerar a burselor studentilor români pentru lunile octombrie si noiembrie si care nu au card se face la Casieria Complexului Studentesc Titu Maiorescu, în caminul C6, dupa urmatorul program: marti (astazi - n.r.), intre 8.00 si 14.00, miercuri, 5 decembrie, in acelasi interval orar, respectiv joi, 6 decembrie intre orele 8.00 si 12.00. Pe de alta parte, pentru studentii români de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, bursele se ridica de la casieria facultatii, conform aceluiasi program. In plus, pe carduri, viramentul s-a demarat inca de la inceputul acestei saptamani", arata reprezentantii UAIC. La mijlocul lunii trecute, o parte dintre tinerii bursieri ai universitatii au reclamat faptul ca in urma unui alt anunt oficial dat de conducerea institutiei de invatamant superior, primii care si-au primit drepturile banesti au fost cei care presteaza activitati sociale în campus, studentii din Republica Moldova si etnicii români. "Lucru complet anormal si nefiresc din punctul meu de vedere. Nu am nimic cu nimeni, dar timp de aproape trei luni, avand media ZECE, am fost nevoit sa astept un drept legal si decent al muncii mele ca student, lucru pe care il consider rusinos", arata un student cuzist.
Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi Dupa ce au asteptat mai bine de doua luni, studentii bursieri de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) isi primesc, in sfarsit, banii. "Plata în numerar a burselor studentilor români pentru lunile octombrie si noiembrie si care nu au card se face la Casieria Complexului Studentesc Titu Maiorescu, în caminul C6, dupa urmatorul program: marti (astazi - n.r.), intre 8.00 si 14.00, miercuri, 5 decembrie, in acelas