Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naicu aşteaptă o nouă provocare

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 decembrie 2012 ·

Deşi a avut performanţe notabile în 2012, antrenorul craiovean încheie anul cu o demisie şi speră ca în 2013 să pregătească o echipă cu pretenţii dintr-un eşalon superior campionatului judeţean

Retras din activitatea de jucător, Victor Naicu s-a dedicat antrenoratului şi nu a făcut rău deloc, întrucât rezultatele obţinute în ultimii doi ani şi jumătate demonstrează că are „stofă“. A început de jos, a antrenat Armata Craiova şi Progresul Corabia în Liga a III-a, iar în 2012 a reuşit prima performanţă notabilă, promovarea cu CS Apa Craiova din campionatul judeţean în cel de-al treilea eşalon. Din pricina mai multor probleme cu care se confrunta în vară divizionara C, Naicu a ales să antreneze din nou în Liga a IV-a, pe FC Podari, o formaţie cu potenţial, dar care începuse dezastruos şi totodată inexplicabil sezonul 2012-2013. „Am preluat-o pe FC Podari în etapa a 3-a, cu 0 puncte, iar cu mine pe bancă a încheiat turul pe locul doi, cu 16 victorii, două egaluri şi nici o înfrângere pe teren, pentru că aşa am pierdut una la «masa verde», cu Viitorul Cârcea. Cu cele trei puncte pierdute eram pe primul loc, nu la un punct în spatele liderului, Dunărea Calafat... Nu e puţin lucru ce am făcut, tocmai asta m-a determinat să-mi dau demisia acum, când s-a încheiat turul. Eu şi băieţii am muncit mult şi ne-am făcut datoria cum trebuie, dar din cauza neînţelegerilor dintre conducătorii de la Podari și cei de la AJF nu suntem pe primul loc şi asta mă doare. Le mulţumesc pentru colaborare celor de la Podari şi cred că şi ei îmi mulţumesc mie, dar e timpul să ne vedem fiecare de drum“, a spus tehnicianul de 39 de ani, pentru GdS. „Ştiu că este o decizie ciudată, mulţi m-au întrebat de ce renunţ acum, când sunt pe locul doi, la un pas de promovare, dar nu pot să fac compromisuri în Liga a IV-a, pentru că aici o să rămân. Şi jucătorii au fost miraţi că am plecat, dar asta e

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 20 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 59 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 22 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 52 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 51 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°