Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectura deschide proces pentru Mănăstirea Poiana Mărului

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Prefectura Vrancea va deschide un proces în justiţie, pentru ca mănăstirea Poiana Mărului să revină la Vrancea. Ieri, la mănăstire a avut loc încă o întâlnire între delegaţia vrânceană, condusă de prefectul Cătălin Popescu, şi cea de la Buzău, condusă de prefectul Gabriel Baltă. La întâlnire au mai participat directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Horia Frîncu, primarii comunelor Jitia, din Vrancea, şi Bisoca, din Buzău, care îşi dispută de altfel terenul pe care este construită mănăstirea Poiana Mărului.

Potrivit istoriei mănăstirii, înainte de anii 50, Poiana Mărului aparţinea de Jitia. Ulterior, în perioada comunistă, a trecut în raza administrativă a comunei Bisoca. La desfiinţarea mănăstirii, în 1969, patrimoniul a fost preluat de primăria Jitia, care l-a restituit la reînfiinţarea din 1988. În Mănăstirea Poiana Mărului locuiesc patru maici şi un preot. „În cadrul discuţiilor de astăzi (ieri n.r.) nu am ajuns la nicio înţelegere şi urmează ca Instituţia Prefectului Vrancea să demareze o acţiune în justiţie pentru clarificarea acestui litigiu de hotar“, a declarat prefectul Cătălin Popescu.

Reamintim că anul trecut, Comisia de arbitraj constituită la nivelul Autorităţii Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a stabilit că mănăstirea se află pe teritoriul judeţului Buzău. Au fost acuzaţii că decizia nu a fost corectă şi că ar fi fost luată la intervenţia unor persoane.

Prefectura Vrancea va deschide un proces în justiţie, pentru ca mănăstirea Poiana Mărului să revină la Vrancea. Ieri, la mănăstire a avut loc încă o întâlnire între delegaţia vrânceană, condusă de prefectul Cătălin Popescu, şi cea de la Buzău, condusă de prefectul Gabriel Baltă. La întâlnire au mai participat directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Horia Frîncu, primarii comunelor Jitia, din Vrancea, şi Bisoca

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 17 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 29 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 33 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 2 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°