*Unirea Casimcea a fost duminică mai miloasă decât cu Tractorul Horia şi a înscris doar de 15 ori
Duminică, Unirea Casimcea, echipa campioană a Ligii a IV-a în sezonul trecut a terminat turul campionatului pe locul întâi, fără nicio înfrângere în cele 15 jocuri disputate, doar două rezultate de egalitate la Sarichioi şi Turcoaia fiind rezultatele care nu au legat victorii la rând. În meciul cu ultima clasată, Gloria Agighiol, elevii profesorului Melenco s-au dovedit a fi mai miloşi ca în meciul cu Tractorul Horia şi s-au impus „doar cu” 15-0! Dacă la Casimcea s-au înscris goluri pe bandă rulantă, vicecampioana de iarnă, Izbânda M. Kogălniceanu a încercat în zadar să înscrie măcar o singură dată la Cerna. S-a terminat 0-0 până la urmă şi astfel ecartul dintre pretendentele la titlu s-a mărit la patru puncte. În tot cazul nemeritată poziţia din clasament ocupată acum de Triumf Cerna, o echipă care dacă n-ar fi avut poate loc pe podium acum cel puţin în prima jumătate a clasamentului i-ar fi fost locul.
Ultimul loc de pe podiumul turului este ocupat de Luceafărul Slava Cercheză (4-1 cu Sarica Niculiţel), o echipă care tace şi face. În general meciuri bune fără să iasă în evidenţă sau să producă mari surprize iar locul ei de pe podium este dat clar de constanţa prestaţiilor din tur.
Echipele inconstante dar bune ale campionatului, Troesmis Turcoaia, Arrubium Măcin sau Pescăruşul Sarichioi, toate pretendente în retur la locul Luceafărului nu au pierdut nici ele duminică, însă dacă Pescăruşul şi Troesmis s-au anihilat în meci direct, scor 3-3, Arrubium Măcin s-a impus la Horia cu 5-3, un rezultat cinstit în ce priveşte superficialitatea cu care au tratat meciul elevii profesorului Teoharidis de la Măcin.
Rezultat de egalitate a fost şi la Jurilovca între vecinele Razim şi Hamangia, scor 1-1, oaspeţii fiind cei care au fost mai aproape de victorie d