Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâmplări vesele şi triste

Publicat in rfi, marți 4 decembrie 2012 ·

Ziua 82 : vineri 31 august.

Am avut o perioadă cu multe întâmplări de când n-am mai scris.

Cred că cea mai mare realizare e că mi-am primit permisul internațional de conducere. Aveam nevoie de el ca să pot să primesc motocicleta de la VSO. Poveste lungă și frustrantă.

Am studiat pe internet problema: dacă avem nevoie de permis internațional ne interesează cine-l emite şi când e valabil, conform convenției internațional de la Viena, din 1968, care reglementează traficul rutier. Convenția zice că țările semnatare își recunosc permisele de conducere domestice, eventual cu o traducere certificată. România și Ghana sunt semnatare, așa că teoretic mi-ar ajunge o traducere certificată a permisului de conducere care nu are nici o mențiune în engleză sau altă limbă de circulație internațională.

Probabil o minte luminată de pe la noi a aflat că toate limbile statelor membre UE sunt limbi oficiale în UE și chiar a crezut că româna e la egalitate cu engleza și franceza. În practică, organele din Ghana îmi cer permis internațional. Și degeaba o să umblu cu copia convenției internaționale în buzunar, n-o să conving nici un polițist că regula internațională adoptată de guvernul/parlamentul ghanez este obligatorie. Așa că îmi trebuie International Driving Permit (IDP), care e de fapt doar o traducere a permisului domestic, nu un permis în sine. Și e valabil doar împreună cu permisul domestic și numai în limitele de valabilitate ale acestuia. IDP poate fi emis doar de țara în care a fost emis permisul de conducere. Fiecare țară reglementează deci emiterea IDP-ului în felul ei. În America îl emit două cluburi auto și costă 15 dolari (~50 de lei). În Anglia se poate face în mai multe locuri, dar cel mai simplu e la Poșta Majestății Sale cu vreo 8 lire (~45 de lei). În Franța e gratuit. Ei bine, în România, ce credeți? Îl emite ACR-ul. Da, mi-au răspuns la

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 25 minute
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 44 minute
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum o ora
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum o ora
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 4 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 3 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°