* Un medic chirurg, un pediatru și un specialist pe chirurgie pediatrică lucrează, de ieri, în Spitalul Județean de Urgență Tulcea (SJUT)
Dr. Tiberiu Corhan (chirurg), dr. Mariana Turcin (pediatru) și dr. Ada Savin (chirurgie pediatrică) au început, de ieri, activitatea în cadrul spitalului județean.
„Luni dimineață au avut un examen. Cei trei medici care vor completa schema de personal a spitalului sunt așteptați de întreg colectivul. Avem nevoie de specialiști și trebuie să avem o politică de atragere a acestor cadre medicale în spitalul din Tulcea“, a declarat dr. Neviser Zaharcu, manager al SJUT.
Până pe data de 15 decembrie urmează să ajungă la Tulcea și alți trei medici: un radiolog, un hematolog, un chirurg (specializare chirurgie toracică).
Bloc de locuinţe de serviciu
Pentru a convinge specialiștii să vină la Tulcea, reprezentanții Consiliului Județean Tulcea vor să le acorde locuințe de serviciu. Pentru început, cei trei medici noi care au venit în spital vor primi locuințe de serviciu în clădirea centrului de Fizioterapie (care acum este în reabilitare și care va fi gata în maxim o lună).
Din 2013, conducerea Consiliului Județean Tulcea va demara procedurile pentru construcția unui bloc de locuințe de serviciu (pentru medici și pentru alți specialiști care vor ajunge la Tulcea).
* Un medic chirurg, un pediatru și un specialist pe chirurgie pediatrică lucrează, de ieri, în Spitalul Județean de Urgență Tulcea (SJUT)
Dr. Tiberiu Corhan (chirurg), dr. Mariana Turcin (pediatru) și dr. Ada Savin (chirurgie pediatrică) au început, de ieri, activitatea în cadrul spitalului județean.
„Luni dimineață au avut un examen. Cei trei medici care vor completa schema de personal a spitalului sunt așteptați de întreg colectivul. Avem nevoie de specialiști și trebuie să avem o politică de atragere a acest