Prezent la Tulcea săptămâna trecută, deputatul Varujan Pambuccian a vorbit despre oferta sa electorală, cu precădere despre proiectele care privesc județul nostru.
Unul dintre acestea urmărește înființarea unor „insule energetice“, prin care comunitățile mici să-și sigure energia pentru pomparea apei, pentru iluminat public, pentru instituțiile publice: „Sunt aici două formule, dar cea mai deşteaptă e să construieşti reţele de curenţi continui, slabi, 12 – 24 V, cu ajutorul cărora să poţi, pe de o parte, să legi generatorii ăştia izolaţi, mici, de o fermă, unde ai generare mai serioasă, şi în acelaşi timp să poţi utiliza aceste reţele pentru a alimenta mai mult. Sunt deja SF-uri făcute în câteva localităţi. Încetul cu încetul, vom face acest pas către insulele energetice. Un avantaj suplimentar, dincolo de pragul civilizaţiei elementare: omul are un bec pe stradă, un telefon de la care poate vorbi gratuit în interiorul localităţii, să acceseze serviciile 112. Apa costă din ce în ce mai puţin, la fel ca şi electricitatea. Or, astea ridică mai mult comunitatea, pentru că-ţi dau posibilitatea să aduci «pe biţi» un medic de familie, un profesor bun într-o comunitate izolată, specialişti care nu ar sta acolo zi de zi. Acesta este un proiect strict pentru Tulcea: nicăieri în România nu există aceste condiţii pentru realizarea proiectului. Coerent, bine planificat şi cu nişte rezultate măsurabile“.
Deputatul Uniunii Armenilor din România a prezentat acum trei ani acest proiect care să ducă, în timp, la „insule energetice“, la o independență energetică din ce în ce mai mare, până la cea totală, a localităților mici. Cel mai „vizibil” e proiectul din Mihail Kogălniceanu, unde rezultatele sunt clare.
Un alt proiect care poate implica Tulcea se referă la ceea ce Pambuccian a numit „posibilitatea reindustrializării României“ prin tehnologiile 3D Print