Psihanaliza feminină văzută prin ochii unui artist este o alternativă cel putin atipică pentru a reflecta în Ajunul Sărbătorilor, înainte de mesele festive sau petrecerile de sfârşit de an.
Vineri, 7 decembrie 2012, începând cu ora 18:30 la galeria din Casa Arte (Str. Popa Tatu nr. 27, lângă Parcul Cişmigiu), va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură Alien Babes– Sensual Abduction Paintingsde Mihai Ene. Lucrările vor fi însoţite, într-o atmosferă primitoare, de poemele lui Mircea Tofan, iar ambianţa sonorăva fi asigurată de Răzvan Scutaru.
Mihai Ene înlocuiește mult așteptata apocalipsă cu o invazie insolită de extraterestre printr-o serie de lucrări care mizează pe dubla complicitate între artist şi femeia-operă de artă, deopotrivă, şi între privitorul „voyeurist” şi ipostaza senzualităţii feminine.
„Am luat acea sensibilitate intuită şi am transpus-o pe pânză, transformând-o într-o putere senzuală; A fost începutul unei călătorii interioare despre obsesia plăcerii, călătorie care a început acum 2 ani. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima idealul feminin. Niciodată acelaşi, niciodată atins, întotdeauna supus canoanelor, întotdeauna intuit”. (Mihai Ene)
Fiecare personaj feminin are propria-i personalitate redată, de multe ori, prin simboluri şi procedee suprarealiste. „Frumusețea femeilor și pozițiile în care sunt înfățișate par desprinse din lumea Playboy, însă dacă s-ar fi oprit totul aici lucrurile ar fi fost doar superficiale. Din fericire, Mihai aduce în lucrările sale elemente care rup logica banală, care fixează un contrast bine venit, care problematizează chestiunea feminității văzute exclusiv din acest unghi al frumuseții fizice, unde senzualitatea Evei poate fi puntea spre sufletul lui Adam.Pictorul va expune un set de nuduri, portrete și alte detalii feminine realizate în ulei, ce vor încerca ero(t)ic să conecteze