Foto:gandul.info TOPUL celor mai SUBVENŢIONATE judeţe din ultimele două decenii :În ultimele două decenii, statul a trimis în teritoriu, sub formă de subvenţii, peste 24 de miliarde de lei, echivalentul a 5,4 miliarde de euro (la un curs mediu de 4,45 lei/euro). Subvenţiile, care reprezintă aproape 4% din PIB-ul anului în curs, pot fi folosite de edilii locali pentru acordarea unor ajutoare sociale cum sunt, spre exemplu, cele de încălzire, pentru plata unor împrumuturi destinate finanţării de investiţii sau pentru echilibrarea bugetului, respectiv reducerea deficitelor locale.
Subvenţiile acordate în perioada 1991-2010 înseamnă circa 9,8% din veniturile totale ale bugetelor locale, potrivit calculelor realizate de gândul pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Veniturile bugetelor locale sunt formate, potrivit legii, din veniturile proprii, respectiv din taxele şi impozitele plătite de contribuabili, din sume defalcate din TVA primite de la bugetul de stat, din subvenţii, precum şi din eventuale sponsorizări sau donaţii.
Din datele Statisticii mai reiese că în perioada analizată cel mai subvenţionat judeţ din România, respectiv judeţul care a avut cea mai mare pondere a subvenţiilor în totalul veniturilor, este Vrancea. Mai exact, către judeţul din estul României s-au dus între 1991 şi 2010 peste 667,3 milioane de lei, echivalentul a 149,9 milioane de euro, sumă care reprezintă 15,3% din veniturile totale ale judeţului în aceeaşi perioadă.
Click pe imagine pentru a mări
În topul celor mai suvenţionate judeţe s-au mai clasat Bihor, unde subvenţiile au fost de 11,9% din venituri, Vâlcea (11,6%), Mehedinţi (11,5%), Suceava (11,4%) şi Caraş-Severin (11,4%).
La polul opus se află regiunea Bucureşti-Ilfov, care deşi a beneficiat de subvenţii totale în valoare de 2,7 miliarde de lei, echivalentul a 611,9 milioan