Pentru a avea "super rezultate" în arta producerii vinului este nevoie cam de 20 de ani, consideră Dan Balaban, managerul companiei "Davino", care ne-a spus, într-un interviu, că "pieţele bune şi solide nu se construiesc peste noapte, ci în mai mulţi ani".
"Davino" este o societate care produce vinuri exclusiviste, care a debutat ca distribuitor de vinuri, în 1992, urmând ca, în anul 1999, să devină cel mai mare distribuitor de vinuri din ţara noastră, după cum ne-a povestit proprietarul.
Într-un interviu pe care a avut amabilitatea să ni-l acorde cu un an în urmă, Dan Balaban ne-a povestit: "Distribuiam peste 10% din vinul care se producea în România şi tot în 1999 am luat decizia de a intra în producţia de vin. Am renunţat la distribuţie, în prezent producem şi distribuim doar producţie proprie şi doar pe segmentul premium. Lucrăm într-o singură podgorie totul, întreaga producţie fiind distribuită în sistemul HoReCa. Toată selecţia strugurilor este făcută manual. Facem o selecţie în câmp, culegem cu aceiaşi culegători de ani de zile. Strugurii care nu sunt apţi pentru fabricarea unui vin de calitate, de care noi producem, îi vindem. În cramă, am înlăturat banda pe care mergeau strugurii şi am pus o masă fixă din 2005, ca să nu avem nici 0,01% şanse să scape ceva care nu e în regulă, pentru că materia primă este calitatea produsului. Avem clone pentru producţie de înaltă calitate, nu pentru cantitate, nu producem mai mult de 5.000 de kg de struguri la hectar. Selecţia este realizată de şase fete angajate permanent în cramă, care sunt plătite la fiecare kg de struguri înlăturaţi. Folosim ceea ce este mai nou în tehnologia enologică, drojdii, enzime, substanţe de ultimă generaţie. Utilizăm patru tipuri de esenţe de lemn. Am făcut sute de experienţe cu sute de barice, cu vin din ani diferiţi, cu 10 zile de fermentare, cu 11, cu 15, 20 de zile, cu 25, pe sor