“Ordonanţă de Urgenţă privind obligativitatea de a trăi bine în România

Art 1. Toţi cetăţenii României sunt obligaţi ca, începând cu data intrării în vigoarea a prezentei Ordonanţe de Urgenţă, să trăiască bine pe întreg teritoriul ţării.

Art 2. Orice cetăţean al României care nu trăieşte bine va fi sancţionat cu amendă sau, după caz, cu închisoare conform prevederilor prezentei legi

Art 3…”

Vestea bună este că legea de mai sus nu există. Vestea proastă este că, la felul în care înţeleg autorităţile să se “lupte” cu efectele crizei economice , apariţia unui astfel de act normativ pare destul de plauzibilă. Este o boală mai veche a celor aleşi ori numiţi să managerieze prezentul şi viitorul acestei ţări. De fiecare dată când apare o problemă, mai ales dacă este o problemă de natură economică,simt o nevoie nebună de reglementare, legiferare, standardizare, de parcă toate aceste tehnici au dus, vreodată, la ceva bun. Şi, de cele mai multe ori, vor să o facă rapid, "la urgenţă".

Cu Ordonanţa de Urgenţă şi Decretul Prezidenţial s-a guvernat în România şi în anii de „băltire” de după 1990, şi în cei patru ani de tranziţie către “opţiunea europeană”, şi înainte de intrarea în NATO şi UE, şi după aceea. Cu Ordonanţa de Urgenţă s-au redus, din pix, deficite bugetare şi s-au tipărit bani de salarii şi tot cu Ordonanţa de Urgenţă s-au schimbat, de trei ori pe an, taxele, impozitele, accizele şi, implicit, preţurile. Nu au ştiut, nu au putut sau, pur şi simplu, nu au vrut să vindece boala. Au preferat să îndoape pacientul România cu analgezice şi leacuri băbeşti cu efect pe termen scurt, administrate regulat sub formă de legi. Au dat legi care contrazic alte legi şi care, la rândul lor, sunt contrazise de Constituţie.

Din păcate, meteahna decretului nu a ocolit nici Banca Naţională care a ales, de multe or