Nu va fi liniște în România nici sub guvernarea USL.
Ar trebui să fii de o totală lipsă de sensibilitate să nu îți dai seama că atmosfera, în această ultimă săptămână care precede alegerile, este una dintre cele mai ciudate și mai neobișnuite pe care le-au trăit mult încercații români în ultimele decenii. O parte a populației, o majoritate, relativă poate, dar mai degrabă absolută, anticipează schimbarea ca pe un bine, un bine ciudat provenind din delăsare. Ceilalți se pregătesc de apocalipsă.
Comentatorii nu au obosit să analizeze, în ultimul timp, propaganda profesional de otrăvită pe care au revărsat-o asupra țării Antenele d-lui Voiculescu. Aș dori totuși să aduc o nuanță celor spuse: propaganda nu poate nimic fără contribuția realității. Și realitatea nu este blândă cu românii în acest sfârșit de legislatură. Dar nu este nici atât de rea pe cât ar fi putut să fie în conjunctura mondială actuală; orice s-ar spune, dacă măsurile severe luate în 2009 de guvernarea Băsescu-Boc nu ar fi fost realizate, este neîndoielnic că ne-ar fi fost azi mult mai rău.
Să ne situăm într-o retorică diferită de a răposatului Brucan, cât mai departe de aserțiunea că aici domină „stupid people“; este o explicație cu totul nesatisfăcătoare, prea facilă mai ales, ca și aceea de a arunca totul pe propaganda antibăsistă, oricât de eficace și abominabilă ar fi ea.
Altceva explică ambianța actuală și atmosfera de linșaj față de guvernarea Băsescu: o profundă oboseală morală a unor largi categorii de cetățeni, o voință de-a încredința puterea cui vrea să o culeagă de pe jos, de a-i lăsa să se descurce pe beneficiarii urnelor, cum vor putea ei. Din punct de vedere clinic, este o stare de depresiune gravă care a adus nația la limita de jos a capacității ei de-a lupta.
Optimismul afirmat de unii, perspectiva „mâinelui care cântă“, es
