Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sport pe scurt - 4 decembrie

Publicat in Brasovul Tau, marți 4 decembrie 2012 ·

Situaţie dramatică

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că situaţia din fotbalul românesc este critică şi că banii din drepturile TV, care urmează să fie alocaţi în luna ianuarie, vor salva multe cluburi, dar numai până în vară când este posibil să rămână doar 14 echipe în Liga I. „De dimineaţă stau numai în şedinţe, este o situaţie critică în fotbalul românesc. Sunt foarte multe echipe care capotează. Dar până în vară nu e niciun pericol. Asta pentru că acum, în ianuarie, primesc banii din drepturile de televiziune şi au cu ce să reziste până în vară. Mai rămân poate datori în ultima lună, aşa că se termină şi campionatul ăsta. Dacă în vară se dovedeşte că nu putem alinia un număr de 18 echipe atunci începem cu noua formulă play-off - play-out cu 14 echipe. Nu există pericolul să fie mai puţin de 14 echipe în sezonul următor. Ştim ce probleme sunt, avem o situaţie exactă, dar nu o putem da publicităţii", a spus oficialul LPF.

LeBron e cel mai bun

Baschetbalistul american al echipei Miami Heat, LeBron James, a fost desemnat sportivul anului 2012 de revista Sport Illustrated. LeBron James a câştigat în 2012 titlul de campion NBA cu Miami Heat şi medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Londra cu naţionala Statelor Unite. El a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2011-2012 în liga profesionistă nord-americană de baschet. James, în vârstă de 27 de ani, a fost preferat de Sport Illustrated în faţa înotătorului american Michael Phelps şi a atletului jamaican Usain Bolt. Ultimul baschetbalist care a primit acest premiu a fost actualul coechipier al lui LeBron James la Miami Heat, Dwyane Wade, în 2006.

Dezastru dacă nu se califică

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat că pentru Steaua ar fi un dezastru să nu se califice în primăvara europeană după ce a acumula

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 38 minute
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

Anamaria Gavrilă: „Sistemul încearcă să scape de mine și de POT. Propun alegeri anticipate”

HotNews acum o ora
Deputata Anamaria Gavrilă, președinta POT, a propus organizarea de alegeri anticipate „în contextul presiunilor publice lansate de unele inițiative așa zis civice”, se arată într-un comunicat transmis vineri de partidul condus de parlamentară. Anunț

Câți români studiază la Harvard / Anunțul Ambasadei României în SUA, după decizia administrației Trump

HotNews acum 2 ore
La Universitatea Harvard studiază 34 de români, înscriși la programele de licență, master și studii doctorale, iar Ambasada României în SUA a anunțat vineri mai multe numere de telefon la care aceștia pot apela pentru asistență consulară de urgență.

Donald Trump amenință Apple cu tarife de cel puțin 25% pe toate telefonele produse în afara Statelor Unite

HotNews acum 4 ore
Toate iPhone-urile care sunt vândute trebuie să fie fabricate în Statele Unite pentru a fi vândute pe piața americană, altfel Apple va trebuie să plătească tarife, a avertizat Donald Trump, vineri, într-o postare pe Truth Social. Anunțul a venit în

Constănțeanul Cezar Avrămuță, cunoscut drept „Stegarul Dac” , a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum o ora
Cezar Avrămuță, cunoscut și ca „Stegarul Dac” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul București a respins, vineri, contestația acestuia față de decizia Judecătoriei Sectorului 4 privind înlocuirea măsurii arestului la domicili

Adrian Mutu, mesaj pentru Nicușor Dan: „Vorba poporului”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mutu (46 de ani), fostul internațional român și antrenor în Superliga, a vorbit despre noul președinte al României, Nicușor Dan.

Un judecător a blocat temporar planul lui Trump de a interzice Universității Harvard să înscrie studenți străini

HotNews acum 2 ore
Un judecător a emis un ordin de restricție temporar care blochează planul administrației Trump de a revoca dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți străini, potrivit BBC. Știre în curs de actualizare Sursă foto: Jackbluee | Dreamstime.com

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 10 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

FOTO. Plan Roșu de Intervenție activat la Iași! Accident grav între un autocar și un autocamion!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un accident rutier produs s-a produs azi, 23 mai, între un autocar și un autocamion, în localitatea Lețcani, Iași. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul R

Secretarul Trezoreriei SUA speră că amenințarea lui Trump cu taxele vamale va „aprinde un foc sub UE”

HotNews acum 2 ore
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat vineri că, în negocierile comerciale dintre Washington și Bruxelles, unele state din UE nu știu ce negociază Comisia Europeană în numele lor, și a estimat că amenințarea președintelui american Do

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/29°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/15°
lun.

10°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/26°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/12°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

14°/21°
sâm.

15°/21°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/13°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/15°
dum.

6°/19°
lun.

9°/22°