Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei vor fi plătite până în 21 decembrie, prima tranşă, de aproximativ 13,5 milioane de lei, urmând să fie achitată, în această săptămână, în localităţile care au transmis până în 3 decembrie situaţia cu beneficiarii, informează, marţi, Ministerul Muncii.
Persoanele care au depus, până în 20 noiembrie, cereri pentru a primi ajutoare de încălzire a locuinţei lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri vor primi, în cursul lunii decembrie, suma aferentă ajutorului.
O primă plată a acestor ajutoare, aproximativ 13,5 milioane lei, va fi efectuată în cursul acestei săptămâni pentru cetăţenii din localităţile care au transmis până în 3 decembrie situaţia cu beneficiarii de ajutoare de încălzire a locuinţei lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri.
"Astfel, până la sfârşitul acestei săptămâni, vor beneficia de ajutor familiile din aproximativ 60 la sută din totalul localităţilor din ţară, respectiv în jur de 338.000, urmând ca, pentru restul beneficiarilor, plata ajutoarelor de încălzire să se efectueze până pe 21 decembrie", se arată în comunicat.
Ministerul Muncii mai precizează, referitor la ajutoarele pentru încălzirea cu energie termică şi gaze naturale, că acestea vor fi plătite, ca în fiecare an, direct furnizorilor, pe măsura primirii de la aceştia a situaţiilor, confirmate de primar, care stabilesc cuantumul efectiv al ajutorului, în funcţie de consumul înregistrat.
Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei vor fi plătite până în 21 decembrie, prima tranşă, de aproximativ 13,5 milioane de lei, urmând să fie achitată, în această săptămână, în localităţile care au transmis până în 3 decembrie situaţia cu beneficiarii, informează, marţi, Ministerul Muncii.
Persoanele care au depus, până în 20 noiembrie, cereri pentru a primi ajutoare de încălzire a locuinţei lemne, cărbuni ori combustibili petro