Richard Nieuwenhuizen, arbitrul asistent olandez în vârstă de 41 de ani care a fost bătut la un meci de juniori, a murit luni la spital.
Nieuwenhuizen a arbitrat meciul disputat duminică între Buitenboys Almere şi Nieuw Sloten Amsterdam în care a jucat şi fiul său. La finalul întâlnirii, trei jucători cu vârste de 15 şi 16 ani ai echipei din Amsterdam l-au luat la bătaie, nemulţumiţi de maniera în care a arbitrat.
Potrivit presei olandeze, în timpul meciului arbitrul asistent a fost insultat în mod repetat, iar la final a fost lovit în cap.
Arbitrul s-a simţit rău după agresiune şi a ajuns la spital în cursul serii de duminică, iar luni a încetat din viaţă.
Ştirea morţii sale s-a răspândit rapid în Olanda şi a reprezentat un adevărat şoc. „Este teribil că aşa ceva s-a putut întâmpla pe un teren de sport din ţara noastră, a declarat Edith Schippers, ministrul olandez al Sporturilor.
„Era fericit să fie parte a clubului şi era la fel de mândru de fiul său. Aceasta nu este o tragedie doar pentru Almere şi pentru echipa noastră, ci pentru fotbalul olandez în general. Aşa ceva nu se poate întâmpla pe un teren de fotbal”, a spus Marcel Oost, preşedintele clubului Buitenboys.
Printr-un comunicat oficial, reprezentanţii Nieuw Sloten s-au arătat şocaţi de ceea ce s-a întâmplat şi au precizat că intenţionează să-i suspende pe viaţă pe agresori. De asemenea, clubul a decis să se retragă din campionat.
Cei trei jucători care l-au bătut pe Nieuwenhuizen şi i-au provocat astfel moartea au fost reţinuţi de poliţie.
Richard Nieuwenhuizen, arbitrul asistent olandez în vârstă de 41 de ani care a fost bătut la un meci de juniori, a murit luni la spital.
Nieuwenhuizen a arbitrat meciul disputat duminică între Buitenboys Almere şi Nieuw Sloten Amsterdam în care a jucat şi fiul său. La fina