subREAL, Retrospect, MNAC, 31 mai 2012- sine die secolul XXI
MNAC are, în sfârşit, o colecţie permanentă! Încă de la înfiinţare, din 2004, mulţi s-au lamentat că MNAC nu se achită de datoria pe care o avea prin titulatură, aceea de a fi un MUZEU de artă contemporană, nu o hală de expoziţii temporare. Odată cu Retrospect, această summa boom laude a clubului subREAL, MNAC oferă, pentru prima dată în istoria sa, varianta proprie asupra profilului, performanţei şi calităţii în arta românească contemporană.
Alţii s-ar fi gândit că, după 1989, bobocul artei locale s-ar fi numit mai bine Ion Grigorescu, Dan Perjovschi sau Şcoala de la Cluj. Nu pentru că aceştia au fost expuşi la Documenta, la MoMA sau Tate, cum n-au fost şi nu vor fi vreodată subREAL. Nu pentru că au, horribile dictu, succes de casă, monstruos pe alocuri, cum n-au avut şi nu vor avea subREAL. Ci pentru că, spre deosebire de subREAL, ei au practicat şi practică tipuri de artă care se regăsesc în peste 90% din scena locală. Că sunt reprezentativi adică, pentru ceea ce s-a întâmplat mereu aici, în arta românească aşa cum o ştim, unde peste 80% dintre artişti sunt pictori care se străduiesc să picteze bine şi plăcut, precum cei din Şcoala de la Cluj, iar cei mai mulţi fac şi desen, precum Dan Perjovschi, şi nu puţini sunt captivaţi de simbolisme, transcendenţe şi spiritualisme, precum Ion Grigorescu. Dar MNAC a ales să ipostazieze drept colecţie permanentă a artei contemporane româneşti poetica poantei cinice subREAL, foto-video-instalaţia belferă.
Lecţie şi corecţie totodată, colecţia permanentă subREAL indică sensul şi direcţia pe care o dă MNAC artei contemporane. Un act de curaj, carevasăzică. Actualitatea în artă nu este, după MNAC, pictura de odinioară cu cagulă gri şic à la Cluj, nici desenul de Altamira cu teme de Al-Jazeera, ca la Perjovschi, şi nici D
