Senatul a luat act, marţi, de încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu, în lipsa cvorumului de lucru, la şedinţă participând aproximativ douăzeci de parlamentari. La începutul şedinţei, preşedintele Senatului, Crin Antonescu (PNL), a invocat decizia 972/2012 a Curţii Constituţionale, referitoare la sesizarea formulată de preşedintele CSM privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senat, pe de altă parte. “Suntem astăzi în faţă formalităţii de a închide acest conflict printr-o hotărâre a Senatului”, a precizat Antonescu. Hotărârea Senatului, prezentată plenului de către preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, precizează că – având în vederea deciziei 3104 a ICCJ din 12 iunie 2012, dar şi decizia CCR 972/2012, referitoare la sesizarea preşedintelui CSM, privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională – Senatul ia act de încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu începând cu data de 19 iunie şi declară vacant locul de senator în Circumscripţia electorală 3 Argeş, colegiul uninominal 1.
Senatul a luat act, marţi, de încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu, în lipsa cvorumului de lucru, la şedinţă participând aproximativ douăzeci de parlamentari. La începutul şedinţei, preşedintele Senatului, Crin Antonescu (PNL), a invocat decizia 972/2012 a Curţii Constituţionale, referitoare la sesizarea formulată de preşedintele CSM privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senat, pe de altă parte. “Suntem astăzi în faţă formalităţii de a închide acest conflict printr-o ho