Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Francezii "organizează" sfârşitul lumii. Cum se fac bani de pe urma "apocalipsei"

Publicat in Antena 3, marți 4 decembrie 2012 ·

Au rămas mai puţin de trei săptămâni până la sfârşitul lumii! Aceasta, bineînţeles, pentru cei care cred în faimoasa profeţie maya, pe care oamenii de ştiinţă se străduiesc, de ani de zile, să o dezmintă. Potrivit unei alte profeţii, la fel de îndoielnice, Apocalipsa va cruţa doar un sat obscur din sudul Franţei. Localnicii nu prea cred aceste poveşti, dar unii au reuşit să transforme Apocalipsa într-o sursă de venit. (BETA)

Cei obsedaţi de OZN-uri şi întâlniri de gradul trei susţin că muntele din satul francez Bugarach este de fapt un "garaj" cu nave venite de pe alte planete. O dată cu aşa-zisa profeţie maya despre sfârşitul lumii s-a răspândit şi zvonul că, în ziua fatală, extratereştrii îi vor salva pe toţi cei din sat. Singurii care nu cred povestea sunt chiar sătenii.

Alţi localnici, mai practici, s-au gândit să profite de credulitatea străinilor. Acum, "brandul" Bugarach se vinde la preţuri exorbitante. O sticlă de apă din fântâna satului costă nu mai puţin de 15 euro iar pietrele obişnuite de pe munte - 1 euro 50 gramul. Preţul este şi mai mare pentru cei ce vor ca Apocalipsa maya să-i găsească la Bugarach: un fermier local le pune la dispoziţie casa pentru 1.200 de euro, doar în noaptea cu pricina. În schimb, primarul se străduieşte să-i descurajeze pe "turiştii apocalipsei", pentru că se teme că-i vor întoarce satul pe dos.

Autorităţile tratează situaţia şi mai serios şi vor mobiliza peste o sută de jandarmi în sat. Nu de teama extratereştrilor, ci pentru a preveni busculadele şi alte incidente. Sătenii speră că la 21 decembrie se va sfârşi, nu Universul aşa cum îl cunoaştem, ci febra mediatică din jurul lor.

Au rămas mai puţin de trei săptămâni până la sfârşitul lumii! Aceasta, bineînţeles, pentru cei care cred în faimoasa profeţie maya, pe care oamenii de ştiinţă se străduiesc, de ani de zile, să o dezmintă.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 5 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 3 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 7 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 11 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°