Ceea ce a avut de arătat lumii, această campanie electorală, s-a cam gătat. Toată lumea a băgat de seamă ce puţină tragere de inimă şi cîtă economie de imaginaţie au pus la bătaie "actorii" noştri politici pentru a ne convinge să-i alegem pe "ei" şi nu pe "ceilalţi", duminică, la urne. Mult mai interesant decît ceea ce a arătat, este ceea ce maşinăria de fabricat, împachetat şi vîndut iluzii, pe care o numim politică, s-a străduit din răsputeri să ascundă. Nu mă refer la profilul nemachiat al candidaţilor, care cu greu mai poate fi ascuns, ci la culisele menajeriei.
Primul şi cel mai semnificativ aspect este utilitatea foarte redusă, ca să nu zic inutilitatea, eforturilor din campania electorală, pentru care "competitorii" au cheltuit, totuşi, sume enorme, în raport cu veniturile declarate. Nimic din ceea ce a relevat dinamica politică din ultimii doi ani şi a cristalizat votul pentru demiterea Preşedintelui nu a fost clintit, nici de afişele lăbărţate pe toate străzile şi uliţele ţării, nici de emisiunile terne şi lipsite de idee ale televiziunilor, nici de excursiile candidaţilor pe plaiurile colegiilor la care aspiră şi nici de ceea ce legea numeşte "mita electorală" împărţită cu generozitate sub formă de mici, sacoşe, pungi cu zahăr, orez, sticle de ulei şi alte bunuri. Spre deosebire de definiţia juridică, în realitatea socială, aceste bunuri sunt "date" şi "primite" nu ca mită, ci exact ca pomana: nu pentru că lipsesc neapărat din cămările celor ce le primesc şi nici pentru că ar putea influenţa relaţia directă dintre cel ce dă şi cel ce primeşte, ci pentru că evocă şi ţine loc unei relaţii mediate. În cazul nostru, este o formă de "plusvaloare" pe care orice elector de bun-simţ se simte îndreptăţit să o culeagă în virtutea dependenţei candidatului faţă de votul său, oricît de simbolică şi de efemeră ar fi ea. Bună parte din "apatia" campaniei a fost pus
