Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 11.000 de români, în luptă cu SIDA

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 decembrie 2012 ·

Pe tot parcursul lunii decembrie, în Craiova se va derula o campanie de informare cu privire la HIV/SIDA, cu scopul reducerii numărului de persoane care ar putea fi infectate cu temutul virus, prin educarea populaţiei, mai ales a grupurilor cu risc crescut de contaminare. În România, numărul cazurilor cumulative de persoane cu HIV/SIDA, în perioada 1985-2012, a fost de 17.819, numărul pacienţilor în viaţă fiind de 11.189. Dintre aceştia, 9.475 sunt în evidenţa activă HIV şi SIDA, adică au trecut cel puţin o dată pe la medicul specialist în ultimul an, 7.652 de pacienţi aflându-se sub tratament antiretroviral.

În primele nouă luni ale anului 2012 au fost diagnosticate 543 de cazuri noi de SIDA la nivel naţional, din care infectaţi pe cale heterosexuală - 51%, prin consum de droguri intravenoase - 29%, de la mamă la copil - 2%, în rândul bărbaţilor care fac sex cu alţi bărbaţi - 12%, în timp ce 6% din cazuri au avut cale necunoscută. De fapt, din totalul cazurilor HIV/SIDA, la 48% dintre persoanele infectate calea de transmitere a fost heterosexuală. În judeţul Dolj, la 30 iunie 2012 se aflau în evidenţă activă 229 de cazuri HIV/SIDA, din care 119 bărbaţi şi 110 femei, 196 de persoane fiind sub tratament.

Consumatorii de etnobotanice, cei mai expuşi

Conform prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“, România ar sta mai bine ca SUA şi alte state europene la capitolul SIDA, situaţia stabilizându-se în intervalul 2007-2011, în timp ce problema HIV la copii este considerată deja depăşită. Marea problemă ar fi acum cea a consumatorilor de etnobotanice, ei fiind cei mai expuşi riscului de îmbolnăvire cu hepatită şi HIV/SIDA, „pentru că ajung să folosească aceeaşi seringă şi de peste zece ori“. „Trebuie scăzut numărul celor care folosesc droguri injectabile şi care pot să se infecteze. Gr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 11 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°