Au rămas mai puţin de două zile până la sosirea lui Moş Nicolae, care va trece cu daruri pe la copiii cuminţi. Neastâmpăraţii se vor trezi însă cu nuieluşe în cizme. Au rămas mai puţin de două zile până la sosirea lui Moş Nicolae, care va trece cu daruri pe la copiii cuminţi. Neastâmpăraţii se vor trezi însă cu nuieluşe în cizme.
Alegerea unui cadou adecvat cu ocazia Sfântului Nicolae poate fi o misiune dificilă pentru părinţi. Asta pentru că trebuie ţinut cont şi de faptul că peste aproape trei săptămâni mai trebuie oferit un dar şi de Crăciun. De aceea, vechea tradiţie a dulciurilor ar trebui respectată, fiind varianta cea mai bună. E bine ca micuţii să ştie că vor primi ceva pe 6 decembrie, însă că nu va fi un dar deosebit. Sfatul specialiştilor este să eviţi cadourile costisitoare şi să oferi de Moş Nicolae dulciuri, fructe (portocale, banane) sau hăinuţe, acestea fiind şi ele recomandate ca dar pentru primul Moş al lunii. O alegere bună pot fi accesoriile de sezon: căciuli, fulare sau mănuşi.
Se spune că în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care dorm şi sunt cuminţi, lăsându-le în ghetuţele şi cizmuliţele curăţate şi lustruite dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători. Pentru aceştia, Moşul aduce o nuieluşă pe care o pune în ghetuţe. Moş Nicolae, spre deosebire de Moş Crăciun, nu se arată niciodată. Despre Sfântul Nicolae se spune că a fost educat de mic în spirit creştin, iar mai târziu, el şi-a dedicat viaţa celor săraci, împărţindu-le acestora averea sa.