Fiecare reprezentant al României în Parlamentul European primeşte lunar câte 4.300 de euro pentru „acoperirea cheltuielilor din România şi pentru costurile de administrare a birourilor". Cu toate acestea, RL a constatat că, în multe cazuri, europarlamentarii nu şi-au deschis deloc birouri în ţară sau au mimat deschiderea unor cabinete în sediile propriilor partide.
Pe europarlamentarii Adina Vălean, Daciana Sârbu, Elena Băsescu sau Ramona Mănescu nu îi poţi găsi la muncă în ţară nici dacă dai cu tunul. Nimeni nu ştie când au programe de audienţe, iar pe la (pseudo) birourile de europarlamentar din ţară trec o dată la câteva luni, neregulat. Adina Vălean, soţia liderului liberal Crin Antonescu nici măcar nu s-a obosit să-şi deschidă cabinet de europarlamentar în România. Soţia primarului de la sectorul 6 - Ramona Mănescu, soţia premierului - Daciana Sârbu Ponta, fiica preşedintelui - Elena Băsescu - susţin, pe paginile proprii de prezentare, că ar avea birouri la ele în ţară. De fapt, e vorba de o şmecherie. Aceste birouri funcţionează în sediile de partid din care provin: PSD, PNL sau PDL.
Europarlamentarii trebuie să meargă în circumscripţii
La sediile europarlamentarilor noştri, nimeni nu ştie programele de audienţe ale aleşilor. Cei cu care am stat de vorbă recunosc faptul că îi văd o dată la câteva luni şi ne îndeamnă să le scriem pe mail dacă vrem să le comunicăm ceva. Spre exemplu, Daciana Sârbu ne-a anunţat că are birouri europarlamentare la Câmpina, Sibiu, Arad şi Timişoara. Când am stat de vorbă cu ea ne-a spus că are cheltuieli de 2.000 de euro pentru activitatea din ţară. Am mers însă să le vedem şi am constatat că Daciana Sârbu nu şi-a amenajat de fapt birouri propriu-zise, iar la adresele respective sunt sediile partidelor (şi-a pus doar o siglă, la fel ca şi europarlamentarul Elena Băsescu).
Potrivit regulilor de funcţ