Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vor, din nou, crematoriu în oraş. Prin regulament

Publicat in Ziua de Cluj, marți 4 decembrie 2012 ·

Noul regulament pentru cimitirele din oraş a fost amânat la şedinţa forului local din 6 noiembrie şi a intrat în dezbatere timp de o lună, perioadă în care orice cetăţean poate să facă propuneri de îmbunătăţire.

Propunerea de regulament pentru cimitirele din oraş a executivului Primăriei a fost amendată de clujeni, candidaţi în colegii, simpli cetăţeni sau reprezentanţi ai unor asociaţii şi fundaţii, în cadrul unei dezbateri iniţiate sub umbrela administraţiei locale. Primarul Emil Boc a clasificat cele peste două ore de discuţii ca un mod constructiv şi european prin care se va putea îmbunătăţi respectivul regulament, înainte de a fi adus în faţa Consiliului Local pentru votul de intrare în vigoare. O asociaţie a cerut din nou crematoriu "chiar dacă ortodocşii se opun".

Candidaţii UDMR de la parlemantare n-au lipsit de la masa dezbarerii pe teme regulamentului pentru cimitirele din oraş. Nici reprezentanţii Partidului Popular a Maghiarilor din Transilvania (PPMT). Dezbarea a fost iniţiată de asociaţia revoluţionarilor condusă de Aurel Coltor. Nici candidaţii PRM la alegeri nu au lipsit de la discuţii.

Înainte de a se discuta despre regulament, s-a cerut amânarea dezbaterii, până după alegeri, propunere venită de la reprezentanţii PPMT care au apreciat că nu are ros să se facă valuri şi să se amestece morţii cu vii înainte de alegeri. Primarul Emil Boc a mutat discuţiile în "Agora din Atena" şi a obţinut votul majorităţii pentru a continua dezbaterea. Aceasta a fost catalogată ca un eveniment în afara sferei politice, pentru binele comunităţii. Cu toate acestea, propunerea de regulement pentru cimitirele din oraş a fost arogată UDMR, iar PPMT a transmis că se alătură prevederilor acestuia. Viceprimarul Ana Horvath a explicat că propunerile sunt constructive, dar că nu sunt ale UDMR, cu toate că a recunoscut că mulţi dintre cei de la m

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 53 minute
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 40 minute
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum o ora
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 49 minute
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Prognoza meteo: Vreme mai caldă decât e normal, până aproape de jumătatea lunii februarie

HotNews acum 26 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei din calendar, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, estimează meteorologii, care au publicat vineri pro

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum 37 minute
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 3 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Airbus a livrat 766 de avioane în 2024 şi îşi consolidează poziţia de lider în industrie

Mediafax acum o ora
Constructorul european de avioane nu a atins ţinta de „aproximativ 770” de avioane, dar compania s-a declarat mulţumită, deoarece lanţurile globale de aprovizionare rămân afectate de lipsa pieselor şi a forţei de muncă, scrie Reuters. Numărul este c

Donald Trump își află vineri sentința în dosarul Stormy Daniels, cu 10 zile înainte de învestirea ca preşedinte

HotNews acum o ora
Pronunțarea în dosarul pentru plățile ilegale făcute fostei actrițe porno Stormy Daniels care îl vizează pe președintele ales Donald Trump va avea loc vineri, 10 ianuarie, cu zece zile înainte de întoarcerea sa la Casa Albă, după ce Curtea Supremă a

Premierul danez spune că l-a invitat pe Trump la discuţii legate de Groenlanda

Mediafax acum 3 ore
„Am sugerat o conversaţie (cu Trump - n.r.) şi mă aştept ca aceasta să aibă loc”, a declarat Frederiksen, joi seară, după o întâlnire cu alţi înalţi oficiali danezi cu privire la situaţie. Ea a adăugat că nu se aşteaptă ca dialogul să aibă loc până

Vremea

București
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°