Va putea oare FrançoisHollande să uite de alegerile prezidenţiale următoare şi să înfrunte realitatea?

Pe coperta revistei The Economist din 17 noiembrie puteam vedea tradiţionalele baghete trans­for­ma­te în batoane de dinamită, legate între ele cu tri­co­lo­rul francez şi având un fitil aprins, ima­ginea fiind sus­ţi­nută de titlul: „The time-bomb at the heart of Europe“. Nu vom încerca aici să reluăm cri­ticile recurente ale presei economice anglo-saxone faţă de situaţia politică şi financiară a Franţei, dar acest semnal este sem­nificativ pentru a rezuma sta­rea Franţei după primele şase luni de la victoriile electorale ale lui François Hollande şi ale Par­tidului Socialist Francez. Este sem­nificativ şi pentru că de sta­rea Franţei depinde în parte şi cea a Uniunii Europene. Iar pen­tru UE începutul preşedinţiei Hol­lande a însemnat în primul rând deteriorarea relaţiei franco-ger­mane şi, odată cu aceasta, a prin­cipalului său „motor“. De altfel, recenta amânare a adoptării bu­getului Uniunii pentru 2014-2020 a fost, în parte, una dintre con­secinţele defectării „motorului franco-german“, care merge atât de prost încât se poate crede că preşedintele francez, pentru a aban­dona atitudinea germano-scep­tică din campania sa electorală, aşteaptă o înfrângere a Angelei Mer­kel la alegerile din toamna anului viitor.

Prima etapă a preşedinţiei Hol­lande a fost aceea a promisiunilor împlinite, deşi unele dintre aces­tea nu erau cele mai inspirate. Spre exemplu, impozitarea orelor suplimentare, revenirea parţială asupra creşterii vârstei de pen­sionare, creşterea impozitelor pen­tru veniturile mari. Asta nu l-a împiedicat pe Hollande să scadă masiv în sondaje. Astfel, din mai până în noiembrie, acesta a pier­dut 20 de procente, fiind acum la o cotă de numai 40% opinii fa­vorabile, scor similar cu cel al foarte discretului său prim-mi­nistru.

Aceas