Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FRAUDE BANCARE CU SUSPENDARE

Publicat in Monitorul de Neamt, marți 4 decembrie 2012 ·

• patru din 18 inculpati într-un dosar penal si-au recunoscut faptele • pedepsele sînt fără executare • artizanii afacerii necurate ar fi plecati în Germania • au fost obtinute ilegal 31 de credite bancare • Patru din 18 inculpati care au fraudat mai multe institutii de credit cu 3,5 miliarde vechi, si-au primit pedepsele. Tribunalul Neamt a aplicat sentinte de un an si sase luni de închisoare cu suspendare pentru Mihai Căldare, de 37 de ani, Paul Bodoscă, de 34 de ani, ambii de Roman si Ana Codreanu, de 35 de ani, din Sagna, în timp ce Adrian Codreanu, de 37 de ani, din Mărgineni, Bacău are un an si opt luni de detentie, în aceleasi conditii. Ei au fost găsiti vinovati de aderare la grup infractional organizat, înselăciune si uz de fals si au fost obligati să restituie către băncile înselate un total de 47.500 de lei noi si 2.920 de euro. Acestia, plus alti 14 inculpati, au fost deferiti justitiei la jumătatea acestui an. Artizanuii afacerii necurate au fost sotii Ută, Constantin Aurelian, de 33 de ani si Gabriela, de 30 de ani, din Roman, dar a fost inculpat si tatăl bărbatului, Aurel Ută, de 55 de ani. Faptele au avut loc în 2007 - 2008, cînd cei doi soti au obtinut o „cărută“ de bani utilizînd acte falsificate pentru contractarea de împrumuturi. I-au convins si pe ceilalti să se împrumute pentru ei, specificînd că se angajează să plătească ratele. Celor 15 le-au fost confectionate adeverinte de venit contrafăcute, cu care s-au prezentat la ghiseele băncilor. Inspectorii bancari au acordat 31 de împrumuturi pe care nu le-au mai recuperat. Din prejudiciu s-a recuperat numai o parte, 1,22 miliarde vechi. Cei doi soti au fost administratori sau asociati la Mondo Teraplast Construct si Kirei Andra Roman, în timp ce Aurel Ută a fost împuternicit la prima societate. Împreună au convenit să facă rost de bani prin obtinerea de credite, folosindu-se de persoane din familie

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°