O biserică din lemn, o cruce de 27 de metri și 12 troițe vor fi amplasate pe dealul Muncelului, în comuna Ion Creangă. Marți, un sobor de preoți a oficiat o ceremonie religioasă, după așezarea primei pietre de temelie și a primei bârne din construcția viitorului lăcaș de cult – Biserica “Sfântul Nicolae”. Datorită sprijinului Elenei Udrea, crucea luminoasă din satul Muncel va lumina întreaga zonă a Romanului.
Marți, candidatul ARD al Colegiului 4 Roman – Ion Creangă, Elena Udrea, a participat, alături de primarul Romanului – Laurențiu Dan Leoreanu – și de primarul comunei Ion Creangă – Petru Prichici – la așezarea primei pietre de temelie și a primei bârne din construcția viitorului lăcaș de cult de pe dealul Muncelului – Biserica “Sfântul Nicolae”, dar și la finalizarea montării, în aceeași zonă, a unei cruci cu înălțimea de 27 de metri, care va lumina întreaga zonă a Romanului.
Reprezentanții autorității locale din comuna Ion Creangă au stabilit că oamenii din Muncel ar trebui să aibă o biserică, pentru a nu mai merge doi kilometri pînă la biserica din satul Recea. Sătenii și-au dorit ca, pe dealul Muncelului, să fie construită o biserică din lemn, iar speranța lor urmează să devină realitate.
“Istoria acestor locuri consemnează vechimea comunităților răzeșești, cu oameni harnici, legați de glia străbună, de tradițiile și de obiceiurile moștenite din moși strămoși și insuflate, apoi urmașilor. În anul 1567, hrisoavele spun că Popa Larion a cumpărat, aici, o proprietate de la călugării mănăstirii Râșca. Hrisoavele mai vechi păstrează, de asemenea, amintirea rugăciunilor înălțate de o mână de călugări ce și-au găsit aici loc de sihăstrie și au ridicat, la 1735, un schit sub ocrotirea Sfântului Nicolae. Acest locaș a fost un spațiu de întâlnire cu Dumnezeu și de împlinire a nevoilor spirituale ale credincioșilor, dar acțiunea de secular