În plină campanie electorală, când alegătorilor li se promit tot felul de lucruri menite să le facă viaţa mai uşoară, ministrul muncii, Mariana Câmpeanu, a venit ieri la Târgu Jiu, unde a declarat că doreşte ca de anul viitor să introducă un nou sistem de pensii, care să fie şi în avantajul tinerilor, noul concept urmând să le permită acestora să ştie în orice moment banii de care vor dispune când vor ieşi la pensie.
Câmpeanu a menţionat că orice contribuabil va avea un cont propriu, în care se vor colecta sumele de care va beneficia ulterior, după pensionare, ministrul muncii precizând că, astfel, tinerii ar putea fi stimulaţi şi să îşi facă o pensie privată, dacă doresc mai mulţi bani la pensie. „Ne-am gândit să introducem un sistem de conturi personale, în sensul că toate contribuţiile plătite de angajat şi angajator să fie consemnate în contul persoanei astfel încât persoana respectivă să devină şi responsabilă pentru viitorul ei, pentru că în fiecare zi va putea să îşi analizeze contul şi să vadă dacă pensia din sistemul public, plus pensia din Pilonul II, îi ajunge pentru a-şi asigura o ieşire din activitate care să-i asigure un trai decent”, a declarat Câmpeanu. Ministrul Muncii a precizat că banii din acest cont nu vor putea fi retraşi, dar titularul contului va putea şti în orice clipă sumele de care dispune.
Mariana Câmpeanu a făcut precizările respective înaintea unei întâlniri pe care o avea cu pensionarii din Târgu Jiu, întâlnire la care a participat şi premierul Victor Ponta. Premierul va participa după întâlnirea cu pensionarii la o altă întâlnire, cu oamenii de afaceri din oraş, Ponta urmând să rămână la Târgu Jiu până după alegerile din 9 decembrie, după cum au menţionat surse din PSD Gorj. Astfel, azi, prim-ministrul va avea întâlniri electorale în oraş cu muncitorii unor fabrici, dar va avea discuţii şi cu romii din cartierul Obreja