Compania de Apă a anunţat sistarea alimentării cu apă potabilă miercuri, 5 decembrie, preţ de două ore.
SC Compania de Apă Oltenia SA va sista alimentarea cu apă potabilă în municipiul Craiova, între orele 11.00 – 13.00, pentru executarea unor lucrări de reparare şi înlocuire a unor elemente în cadrul Staţiei de apă Işalniţa.
Fără apă vor rămâne CET 1 Işalniţa, Combinatul Chimic Işalniţa şi SC DOMARCONS SRL.
„Din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei“, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă. Compania de Apă a anunţat sistarea alimentării cu apă potabilă miercuri, 5 decembrie, preţ de două ore.
SC Compania de Apă Oltenia SA va sista alimentarea cu apă potabilă în municipiul Craiova, între orele 11.00 – 13.00, pentru executarea unor lucrări de reparare şi înlocuire a unor elemente în cadrul Staţiei de apă Işalniţa.
Fără apă vor rămâne CET 1 Işalniţa, Combinatul Chimic Işalniţa şi SC DOMARCONS SRL.
„Din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei“, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă.