Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înainte de a-şi omorî nevasta, Cioacă a trecut pe la amantă

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 4 decembrie 2012 ·

Noaptea crimei, descrisă de procurori în propunerea de arestare preventivă

Anchetatorii au găsit urme de sânge aparţinând Elodiei Ghinescu (foto) pe tocul pistolului lui Cristian Cioacă, găsit în torpedoul maşinii lui, pe mocheta din portbagaj şi în mai multe locuri din apartamentul lor, stabilind că poliţistul, după ce a ucis-o, i-a tranşat trupul, pentru a-l putea ascunde. Sub o placă de parchet, procurorii au găsit o pată de sânge de 50 de centimetri lungime. „În ceea ce priveşte modul şi mijloacele de săvârşire a infracţiunii de omor calificat facem trimitere la dificultatea evidentă de a stabili o situaţie de fapt precisă în condiţiile în care cadavrul victimei nu a fost găsit, iar inculpatul, după ce a negat comiterea faptei, s-a prelevat de dreptul la tăcere. În noaptea de 29/30 august 2007, inculpatul s-a întors din Piteşti la domiciliu (n.r. Braşov) în jurul orei 03.00, după ce îi făcuse o vizită martorei P. Diana Cristina, cu care avea o relaţie extraconjugală”, se arată în propunerea de arestare preventivă, publicată de EVZ.

La scurt timp după sosirea la domiciliu, arată anchetatorii, „în cadrul unui conflict grefat pe starea de tensiune dintre cei doi soţi, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri. Cantitatea de sânge găsită la faţa locului, precum şi distribuţia dinamică a stropilor de sânge, indică o acţiune de violenţă extremă, urmată probabil de sufocarea victimei, şi exclud un scenariu de agresiune domestică de intensitate mică sau medie cu un final tragic neurmărit sau neacceptat de autor”.

Cristian Cioacă era îmbrăcat în uniforma de poliţist, potrivit criminaliştilor, „având în vedere faptul că era programat să fie de serviciu pe timpul nopţii şi realizase în ultimul moment un schimb de tură cu colegul său D. Silviu. În momentul comiterii faptei în locuinţa comună a celor doi soţi se afla şi copilul acestora în vâ

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 44 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 10 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 11 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°