Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspecţii neanunţate la şcolile din mediul rural din judeţul Cluj: patru profesori şi un director de şcoală au renunţat la posturi

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 4 decembrie 2012 ·

Inspectoratul Şoclar Judeţean Cluj a desfăşurat în perioada 10-26 octombrie mai multe controale inopinate la clasele a VIII-a pentru a vedea realitatea şi calitatea învăţământului din mediul rural. În plus, controalele au venit şi ca urmare a rezultatelor dezastroase obţinute de elevii din mediul rural la examenele naţionale.

Potrivit şefului ISJ Cluj, Valentin Cuibus, mai mulţi profesori, dar şi un director şi-au dat demisia în urma acestor controale neanunţate. „Au fost vizate unităţi de învăţământ la care rezultatele la testele naţionale au fost mai slabe. Toate au fost controale inopinate, nu am anunţat nimic, ideea nu era să sancţionăm pe cineva, am avut profesori, nu titulari, ci suplinitori, care au renunţat la post, doi la română, doi la matematică. În momentul în care au văzut că lucrurile intră sub o strictă supraveghere au renunţat. Plus un director am avut care şi-a dat demisia, la fel din mediul rural”, a precizat Cuibus.

Profesorii controlaţi au fost cei de limba română şi de matematică. Astfel, au fost inspectate 38 de şcoli la limba română, 41 de cadre didactice, la care au participat 17 profesori metodişti şi inspectori de limba română.

„Printre aspectele pozitive semnalăm: majoritatea profesorilor inspectaţi au o bună pregătire metodică, un discurs accesibil în concordanţă cu vârsta copiilor, realizarea de consultaţii săptămânale, organizarea unor activităţi suplimentare centrate pe comunicare, atenţia acordată unei exprimări îngrijite şi corecte, dotarea bună a şcolilor. Am găsit şi unele aspecte negative, dintre care merită menţionate: prea multe lecţii bazate pe activitate frontală, lipsa metodelor alternative, teme de casă verificate cantitativ, nu calitativ, numărul mic de elevi participanţi la consultaţii săptămânale, vocabularul sărac al elevilor, denotă lipsa comunicării, cunoştinţe lac

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum o ora
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum 34 minute
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 54 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

25°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°