Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baletul pe Gheaţă din St. Petersburg vine în România

Publicat in Ziua Veche, marți 4 decembrie 2012 ·

Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din St. Petersburg, condus de artistul emerit al Rusiei Konstantin Rassadin, fost solist al Mariinski Ballet, revine în luna ianuarie 2013 în România pentru un turneu ce va include patru oraşe – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Sibiu – şi trei spectacole diferite.

Potrivit unui comunicat, pentru reprezentaţiile din cele patru oraşe, cu artişti premiaţi, coregrafii de excepţie şi costume fastuoase, în sălile de teatru vor fi instalate peste două tone de gheaţă. Ansamblul numără peste 50 de balerini patinatori, mulţi campioni europeni, mondiali sau olimpici la patinaj artistic, majoritatea maeştri ai sportului în Rusia.

Iubitorii muzicii clasice vor avea ocazia să vadă la Bucureşti, pe 19 ianuarie, la Sala Palatului, în premieră absolută, spectacolul ‘Romeo şi Julieta’, în timp ce pe 17 ianuarie, la Cluj-Napoca, melomanii vor putea urmări, la Teatrul Naţional, spectacolul ‘Lacul lebedelor’. Spectacolul ‘Spărgătorul de nuci’ va fi prezentat pe 15 ianuarie la Sala Olimpia din Timişoara şi pe 18 ianuarie, în Sala Transilvania din Sibiu.

Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din St. Petersburg a fost înfiinţat în 1967 de coregraful Konstantin Boiarski, combinând pentru prima dată în lume baletul clasic cu patinajul artistic. Singurul ansamblu de balet pe gheaţă cu drepturi pentru această denumire este condus în prezent de directorul artistic Konstantin Rassadin, artist emerit al Rusiei şi fost solist al Mariinski Ballet, elev al lui Rudolf Nuriev. Ca balerin, Rassadin a dansat alături de nume precum Mihail Barîşnikov şi Natalia Makarova. Directorul muzical şi unul dintre fondatorii baletului este Leo Korkin, dirijor care a condus şi orchestra simfonică a Academiei din Sankt Petersburg.

Repertoriul Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheaţă din St. Petersburg include ‘Lacul lebedelor’, ‘Frumoasa

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°