Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Utilajele pentru deszăpezire aşteaptă ninsoarea

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 decembrie 2012 ·

Primii fulgi de nea sunt aşteptaţi să cadă în Craiova în această seară

Salubritatea craioveană e pregătită să intervină chiar de azi pentru deszăpezirea oraşului. În acest sens, ieri s-a întrunit comandamentul municipal de iarnă, prezidat de primăriţa Craiovei, pentru a fi puse la punct ultimele amănunte ale operaţiunilor de deszăpezire.

„Cu această ocazie, am fost atenţionaţi cu privire la iminenţa căderilor de zăpadă, pe care le aşteptăm, de principiu, începând cu a doua parte a zilei de marţi (astăzi - n.r.). Probabil că va ninge începând de marţi după-amiază sau marţi seară şi în cursul zilei de miercuri, până joi. N-o să fie căderi abundente - cel puţin aşa e prognoza -, dar indiferent că e vorba de unu sau de cinci centimetri, noi suntem pregătiţi“, a declarat Cristian Popescu, administrator public şi director general al SC Salubritate Craiova SRL.

„Oamenii sunt alarmaţi deja“

În depozitele Salubrităţii există deja stocuri considerabile de materiale antiderapante. „Avem stocate la ora actuală 1.700 de tone de sare, 1.300 mc de nisip, 60 de tone de clorură de calciu şi un stoc aproape constant de 30 tone de motorină, ca nu cumva să rămânem în pană de carburant. Oamenii sunt alarmaţi deja, pentru a interveni atunci când va ninge. Oraşul a fost împărţit în zece sectoare, fiecare sector beneficiind de un număr de utilaje potrivit tipului de carosabil din zona respectivă. Pentru zonele cu străzi mai înguste au fost prevăzute utilaje mai mici, care se pot strecura mai uşor, în timp ce pentru utilaje au fost prevăzute utilaje mai late, de capacitate mai mare“, a menţionat Popescu.

Pentru deszăpezirea Craiovei au fost prevăzute 99 de utilaje. 31 dintre ele sunt ale Salubrităţii, iar celelalte 68 vor fi închiriate de la firma desemnată câştigătoare în urma procedurii de achiziţie publică organizate de Salubritate. Printre aceste 99 de utila

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 52 minute
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 25 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 29 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 2 ore
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°