Două persoane au ajuns la spital în stare gravă după ce au mâncat ciuperci.
Luni seară, cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Neamț au fost solicitate să intervină în satul Rotunda, comuna Doljești, pentru a acorda primul ajutor în cazul a două femei cărora li s-a făcut rău din cauza consumului de ciuperci. “Pacientele, una în vârstă de 80 de ani, iar cealaltă de 42 de ani, au declarat cadrelor medicale că au mâncat ciuperci de origine necunoscută. La sosirea cadrelor medicale, bătrâna era în comă de gradul I. Din cauza gravității intoxicației, cele două paciente au fost transferate la Spitalul de Urgență din Iași”, a declarat medicul Letiția Damoc, managerul SJA.