Îmi ia manivela din mână fără să-mi dea vreo şansă de a mai revendica-o... „Las-o, mai oginete. Euuu ştiuuu aici, tu meri şi bea cafe”. George tocmai a dormit vreo două ore pe o băncuţă atât de îngustă încât seamănă cu o şină de tren mai „grasă”. Era... treaz atunci când am venit noi, pe la ora 6, când încă era noapte afară, cu butoaiele de borhot la „căzanul” din satul Crăciuneşti, pentru a face vin ars. George (sau Georgi, cum îi spun cei ai locului) era obosit după o noapte întragă cât a stat cu cei dinaintea noastră. El nu face răchie, dar stă acolo, mai ajută la dat din manivelă. „Trebuie dat aşa... mereu, nu tare. Nu, nu, nu tareee”. Are o şapcă în vârful capului şi un pulovăr „protejat” pe deasupra de un sacou. Îi place să dea la manivelă sau, mai bine zis, e atât de obişnuit încât nu mai simte oboseala pe care tu sau eu o simţim. A preluat repede frâiele şi nu-i mai dă drumul manivelei, nici măcar când mănâncă.

Cazanul de 200 de... kile

„Vrei nişte salam? Ia şi nişte pită. Ciocolată vrei?”. Mănâncă de toate, dar nu dă drumul la manivelă. „Din Chişcădaga eşti? Iuuuu. Îl ştiu pe Pătru, a murit, daaaa. Din Chişcădaga? Ooo Chişcădaga. Il ştiu bine. Pe a lu' Furnică îl ştii? Cum, pe al lui Furnică? Eeee”. E puţin în lumea lui şi repetă multe lucruri pe care le-ai înţeles (sau nu) din prima. Adevăru-i că de la aburii de alcool emanaţi în mica căbănuţă nu ai cum să fi coerent. Te mai ia valul, din când în când. Cazanul are 200 de kile (nimeni nu se gândeşte la volum şi la litri, aici totul e în kile), iar butoaiele sunt multe. Răchia de prune nu mai trebuie „întoarsă”, dar aia de mere se mai pune o dată la „fript”. Prunele au fost mai puţine anul ăsta, merele din belşug... şi dulci. Butoiul se umple de ţuică, dar „d-aia” de mere. Din 200 de kile mai rămân vreo 60, dar tot e bun, nu bea „nima” atâta.

Fără Georgi, ţuica ar ieşi afumată

Georgi