În cele mai importante spitale din România vor exista medici plătiţi pentru a recolta organe.
Sistemul românesc de centre de transplant va fi reorganizat. Ministerul Sănătăţii a anunţat, prin intermediul unui proiect de ordin de ministru, publicat pe site-ul ministerului, faptul că va înfiinţa 20 de posturi de coordonator de transplant în cele mai importante spitale din România. Coordonatorii de transplant vor avea rolul de a se ocupa de persoanele aflate în moarte cerebrală, ale căror organe ar putea fi donate. Miza proiectului este reprezentată de salvarea a sute de noi vieţi, în fiecare an, spun membrii Comitetului Ştiinţific Director al Agenţiei Naţionale de Transplant, care s-au întrunit la Cluj.
Medicii sprijină iniţiativa
Proiectul Ministerului Sănă_tăţii este sprijinit atât de Agenţia Naţională de Transplant, cât şi de conducătorii celor mai importante institute şi spitale care efectuează transplanturi. Profesorul bucureştean Irinel Popescu, specialist în transplant hepatic, spune că numărul de donatori de organe este mai mic decât în alte ţări din cauza unei organizări necorespunzătoare a sistemului medical românesc. "Anul acesta am realizat 73 de transplanturi. Este vorba de cel mai mare număr de transplanturi pe care l-am făcut în România. Însă avem sute de persoane pe lista de aşteptare. Dacă am spori eficienţa recoltării. Am putea face 3-400 de transplanturi hepatice în fiecare an", a spus profesorul Irinel Popescu.
La rândul său, profesorul clujean Mihai Lucan, specialist în transplantul renal, spune că transplantul este mai ieftin decât terapiile bazate pe dializarea pacienţilor. "După primul an de transplant, costul presupus de un bolnav transplantat este de 20 la sută din cel reprezentat de dializarea lui", a spus Mihai Lucan.
În acest an, echipa Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj a realizat mai mul