Una din culorile considerate rafinate, folosite de designeri cu predilecţie în confecţionarea ţinutelor de protocol este cea a vişinei putrede. Culoarea asta se poartă nu doar la ceremonii, ci şi în cel puţin două locuri: în Parlamentul britanic, unde pernuţele aleşilor au culoarea asta, precum şi pe hoiturile (dacă tot veni vorba de „putred”...!) fotbaliştilor de la Rapid Bucureşti. La ăştia, chestia e similară cu poreclele fotbaliştilor britanici, cu care ne tot intoxică imbecilii de comentatori români: „cormoranii”, „coţofenele”, „tunarii” etc. Rapidiştilor li s-a lipit eticheta „vişiniii” sau, în formula extinsă, „echipa vişinie”. S-a omis finalizarea sintagmei, care, având în vedere nu doar culoarea, ar fi sunat mai corect „echipa vişinie putredă”! Putregaiul despre care vorbesc are şi un nume: George Copos. Domnia sa s-a trezit în postura de „investitor” în fotbal pe principiul moţului la cofetăriile „Ana”: are zahăr? Are. Are ciocolată? Are. Ce-i mai lipseşte? Păi, frişca. Moţul, adică. Atunci, bagă frişcă. Tot aşa şi Copos: avea cofetăria „Ana”, avea magazinele „Ana Electronic”, ce-i mai lipsea. Păi, o echipă de fotbal. Bagă fotbal, George, şi-o fi spus el. Ghinionul Rapidului e că a pus botu', adică s-a lăsat cumpărat de unul care pe lângă maniere mârlăneşti vopsite cu ceva educaţie utecistă, pe lângă un tupeu bine mascat, pe lângă mită la vedere băgată arbitrilor (ia încercaţi să vedeţi care din ei, acum vreo 12-15 ani nu avea, la el în târg, vreo reprezentanţă „Ana Electronic”!), avea totuşi şi câteva lipsuri. Mai puţin lipsa banilor, cu care şi-a tras hoteluri, iaht şi alte alea, mai puţin salarii fotbaliştilor şi întregului staff al echipei. Lipsurile lui adevărate sunt, evident, la obraz şi la fisc. Unde, Dumnezeu ştie cum, n-a plătit un fleac, acolo, de vreo 7 milioane. De euro, ca să n-avem vorbe. Astfel încât, dacă tot „nu sunt bani” (cum le tot