Scris de Alin Gherasim - Consiliul Judeţean Arad speră că, în maximum două luni, va relua licitaţia pentru mega-proiectul care vizează deşeurile.
ARAD. Contractul s-a încheiat, dar lucrările nu au fost finalizate la timp. Asta spune Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA) despre mega-proiectul de management al deşeurilor, un proiect care se adresează fiecărei persoane din judeţul nostru.
„Proiectul a fost împărţit şi licitat pe mai multe segmente: achiziţia pubelelor şi containerelor, lucrări la staţiile de transfer, de sortare şi de compost, achiziţia de autovehicule pentru colectarea şi transportarea deşeurilor şi achiziţia unui concasor. Pe toate segmentele suntem la zi cu achiziţiile, mai puţin în ceea ce priveşte lucrările de realizare ale staţiilor, lucrări ce au fost sistate încă din data de 7 octombrie, când contractul dintre CJA şi Confort s-a încheiat din punct de vedere al termenului de finalizare impus”, a declarat Ioţcu.
Problema este că, deşi contractul s-a încheiat, mai este mult de lucru la acele staţii. Iar, de o vreme încoace, nu se mai aude nimic în ceea ce priveşte Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor Solide, cum se numeşte proiectul în sine.
Şi în această privinţă, preşedintele CJA a venit cu explicaţii, susţinând că în maximum două luni o nouă licitaţie ar trebui să fie finalizată. „În momentul de faţă suntem pe locul întâi în ţară în ceea ce priveşte procentul de implementare al proiectului, la general. Dacă la toate segmentele stăm foarte bine, în ceea ce priveşte realizarea de construcţii suntem deficitari. Iar acest segment sper să fie rezolvat în maximum două luni, termenul estimat de noi pentru realizarea unei noi licitaţii şi întocmirea unui nou contract de achiziţii care vizează cantitatea de lucrări ce a mai rămas de executat”, a spus Nicolae Ioţcu.Destul de puţin
Potrivit declaraţii