Comuna doljeană Cârcea are, începând de marţi, un nou centru medical. La inaugurare au participat senatorul Mircea Geoană, deputatul Ion Călin, dar şi preşedintele CJ Ion Prioteasa.
Începul lunii decembrie le-a adus locuitorilor din Cârcea un centru medical modern. Construcţia va adăposti cabinetul medicului de familie, dar şi alte patru cabinete medicale, de diferite specializări, o sală de tratamente şi o sală septică, grupuri sanitare, dar şi lift pentru persoanele care nu pot fi deplasate pe scări. „Investiţia se ridică la 250.000 de euro şi este destinată locuitorilor noştri“, a declarat Valeriu Pupăză, primarul comunei.
Senatorul Mircea Geoană, prezent la eveniment, a vorbit despre importanţa investiţiilor în sănătate. „Am pierdut trei milioane de locuitori în câţiva ani. În acest ritm, dacă nu investim masiv în sănătate, într-o sută de ani vom fi decât o amintire în cartea de istorie a umanităţii. În ritmul de plecare în care medicii români părăsesc românia, în zece ani vom rămâne fără niciun medic. Dacă guvernul se va ţine de cuvânt şi va da 90% compensaţie la medicamente pentru persoanele cu venituri de sub 1.000, mai avem o şansă, a declarat Mircea Geoană.
La rândul său, deputatul Ion Călin a ţinut să îl felicite pe primarul comunei. „Acum, opt ani Cârcea nici nu era comună, se lupta pentru asta. Atunci eu eram prefect de Dolj. Azi venim în întâpinarea nevoilor cetăţenilor. Ce poate fi mai important pentru omul de rând decât sănătatea? Azi văd comuna Cârcea că arată mai bine decât cartierele mărginaşe ale Craiovei, unde utilităţile lipsesc sau sunt deficitare“, a declarat Ion Călin.
Comuna doljeană Cârcea are, începând de marţi, un nou centru medical. La inaugurare au participat senatorul Mircea Geoană, deputatul Ion Călin, dar şi preşedintele CJ Ion Prioteasa.
Începul lunii decembrie le-a adus locuitorilor din Cârcea un centru med